Concilierea: Angajatorii vor putea rezolva problemele cu salariații înainte de a se ajunge în instanță.

Conflictele individuale de muncă dintre salariat și angajator vor putea fi soluționate amiabil, prin procedura concilierii, adică înainte să se ajungă în fața instanțelor judecătorești. Așa prevede un proiect de act normativ ajuns recent la Senat, al cărui scop este degrevarea instanțelor.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii a fost înregistrată marți la Senat pentru dezbatere. Ca să se aplice, actul trebuie să fie adoptat de Parlament și semnat de președintele țării.

Una dintre modificările majore propuse de parlamentari face referire la soluționarea amiabilă a conflictelor individuale de muncă, adică înainte de a se ajunge în fața judecătorilor. Concret, va apărea concilierea pentru problemele individuale pe care le are salariatul în relația sa cu angajatorul.

Bine de știut este că procedura concilierii va fi opțională, astfel că părțile vor putea decide de comun acord să o folosească. Acest lucru se va putea concretiza prin introducerea unei clauze în contractul individual de muncă, fie la încheierea actului, fie pe parcursul relației de muncă.

„În vederea promovării soluționării amiabile și cu celeritate a conflictelor individuale de muncă, la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot cuprinde în contract o clauză prin care stabilesc că orice conflict individual de muncă se soluționează pe cale amiabilă, prin procedura concilierii”, scrie în propunerea de lege.

Practic, concilierea va trebui demarată numai dacă părțile au stabilit contractual acest lucru în avans, iar procedura va dura maximum zece zile lucrătoare. Dacă părțile se vor înțelege, conflictul va fi considerat soluționat, iar dacă nu, instanța competentă va putea fi sesizată.

Costurile implicate de procedura concilierii vor fi suportate integral de către angajator. Iar conciliator va putea fi un avocat, un expert în legislația muncii sau un mediator specializat în legislația muncii.

În expunerea de motive a proiectului de lege scrie că această procedură a concilierii lipsește actualmente din Codul muncii. Asta înseamnă că orice problemă poate fi rezolvată numai de către instanțele de judecată specializate în litigii de muncă, ce sunt suprasolicitate actualmente.

„Observăm în practică necesitatea acestei posibilități a părților de a stabili prin contractul individual de muncă opțiunea soluționării pe cale amiabilă a conflictelor individuale de muncă, înainte de a se adresa justiției, având ca efect soluționarea rapidă a acestora și degrevarea instanțelor de judecată”, mai scriu inițiatorii proiectului.

Atenție! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.

Sursa: www.avocatnet.ro